• Diverse

    Experiența de la #DigitalDivas2019

    În urmă cu câțiva ani nici nu-mi trecea prin cap ceea ce-mi poate aduce lumea asta a online-ului. Am început blogul cu o enormă dorință de a transforma gândurile în cuvinte, iar cuvintele în articole pentru blog. Încet încet m-am pus să mă documentez despre acest domeniu, online. Cu timpul am ajuns să observ părerile oamenilor care mă urmăresc, să iau legătura cu alți bloggeri, să organizez concursuri, să mă dezvolt, dar și să-mi cumpăr aparatură mai bună pentru a putea lucra la o calitate mai înaltă. Anul acesta, mai exact în aprilie am aflat că am fost nominalizat în cadrul galei Digital Diva 2019. Am primit vestea pe când…

  • Diverse

    Noua provocare – înscrierea la Spring SuperBlog

    De anul trecut am remarcat această competiție, dar neavând un domeniu propriu am zis că nu vreau să mă înscriu. Chiar și neînscris, am urmărit desfășurarea acestei competiții. Pe de o parte eram ok cu mine că nu m-am înscris, dar pe de altă îmi părea rău pentru că vedeam cum această competiție unește bloggerii și creează o comunitate foarte faină. Mai exact, Spring SuperBlog este o provocare în adevăratul sens denumirii. Pune „la muncă” bloggerii cu fel de fel de teme despre care să scrie articole, iar cele mai bune fiind nu numai apreciate ci și premiate. Am auzit că după participarea la acest concurs, unii bloggeri erau obosiți,…

  • Diverse

    Cursul de coafură – păreri și experiențe proprii

    Nu prea am vorbit în online despre cursul de coafură pe care l-am făcut, dar azi îi dedic un articol întreg. L-am început pe la finalul lui August 2018 și a durat până pe finalul lui Februarie 2019. M-am înscris la un impuls de moment, voiam să experimentez și zona asta. Mie îmi place să fac tot felul de coafuri, ceea ce mi-a dat și acest impuls să încerc. Primele ore de curs am fost mai tăcut, timid asta pentru că nu cunoșteam pe absolut nimeni. Ceea ce scriu este strict din experiențele avute acolo, ce am văzut și ce am făcut. Prima dată, după ce ne-am cunoscut, a trebuit…

  • „Zâmbesc pentru că...”

    „Zâmbesc pentru că…” – Un proiect vesel #5

    Emoții, bucurie, mândrie…sunt numai câteva dintre sentimentele pe care le simt despre acest proiect, un proiect care aduce zâmbete, conștientizare și bună dispoziție. Nu m-am mai ocupat de mult de acest proiect, l-am lăsat deoparte pentru că ori m-am focusat pe alte activități ori îmi era frică să nu fiu dezamăgit din diferite motive. Anul 2019 am zis că vreau să fie despre acest concept, vreau să aduc pe harta României cât mai multe zâmbete și în același timp cât mai multe motive de a zâmbii. M-a întrebat cineva „Tu ce câștigi din asta?”, nu caut să câștig premiul Nobel pentru pace. Vreau ca la bătrânețe să mă uit în…

  • Diverse

    3 ani de blogging – 3 ani de poveste

    Parcă-mi aduc aminte că acum 3 ani pe o altă platformă postam primul articol. Nu eram foarte familiarizat pe atunci cu lumea asta a online-ului, nu știam cum sa redactez un articol cât mai atractiv și cât mai bun atât pentru cititor, ca el să înțeleagă ceva din el, cât și pentru mine, ca eu să fiu mulțumit de ceea ce scriu. Uite că azi se împlinesc 3 ani, ani foarte frumoși în care s-au întâmplat atât de multe. Ani care m-au marcat în sens pozitiv, ani în care am evoluat de la băiatul care era timid în banca lui, la băiatul care primește trofeul Best Fan în București în…

  • Diverse

    Cadourile care-l pot impresiona

    După ce am postat ieri primul articol, fiind despre femei și ce idei de cadouri cred că le-ar putea impresiona, azi vreau să-mi storc mintea pentru a vă sugera niște idei pentru mine, haha pentru băieți/bărbați. La fel și aici mi-aș dori să vă dau exemple de cadouri care v-ar putea inspira și care în același timp să fie cât mai orginale, să îi și placă în același itmp. E oarecum interesant, pentru că acest articol ar putea fii foarte personal, dar încerc să fiu cât mai general și să nu-mi exprim părerile ca și o listă a mea de dorințe pe care o scriu. Obiectiv, ăsta-i cuvântul. Poate băiatul…

  • Diverse

    Cadourile care o pot impresiona

    Luna cadourilor, aste perioada în care hoinărim prin magazine, căutăm pe toate sitr-urile și încercăm să oferim cadouri care să fie de folos și să placă celui care i le oferim. Personal, îmi place să ofer cadouri cât mai originale și care pe lângă să bucure, îmi place când impresionez și ofer cadouri la care nu s-ar aștepta. De aceea de multe ori mă complic, iar alegrea cadourilor este de durată. Nu îmi displace, din contră îmi place foarte mult să analizez orice variantă. Uneori dacă nu găsesc ceva ce să-mi placă, aleg să le fac eu. Așa că m-am gândit să fac 2 articole cu sugestii de cadouri mai…

  • Diverse

    Super bradul de Crăciun

    E Decembrie, așa de repede trece timpul. Parcă acum câteva săptămâni cântam colinde la evenimentul de la școală cu ocazia sărbătoarilor de Crăciun. Târgurile ș-au făcut prezența, magazinele sunt din ce în ce mai pline cu decorațiuni, ornamente, dar și cadouri care mai de care mai interesante. Dar, am stat să mă gândesc ce aspect îmi dă acel mood de Crăciun, ce lucru sau gând mă face să simt cu adevărat că este sărbătoare. Așa am ajuns la concluzia că bradul este acest simbol pe care eu îl asociez 100% cu sărbătorile de Crăciun. Când eram mic, părinții meri îl împodobeau când eu dormeam și dimineața îmi spuneau că Moș…

  • Uncategorized,  „Zâmbesc pentru că...”

    „Zâmbesc pentru că…” #4

    Hello, sunt atât de fericit și entuziasmat pentru faptul că am reușit să realizez împreună cu participanții, un nou capitol al proiectului meu. Defapt nu este proiectul meu, mai precis este al tuturor care participă și lasă timiditatea și se lasă pozați, mai apoi postați în mediul online. Sincer, cred că unii care nu au vrut să participe poate au zis că nu vor să apară pe blog, să se asocieze cu acest proiect…sau alte motive. Dar azi, acum în acest articol sunt mega bucuros să vă prezint alți oameni de la cei mai mici și drăguți, până la cei mai mari și mai interesanți. Oameni cu povești, cu trecut…prezent…și…

  • Interviuri,  Uncategorized

    Interviu cu Sonny Flame

    Hello, sunt entuziasmat. De ce? Pentru că în sfârșit am reușit să mă mobilizez să realizez un interviu. Îmi aduce aminte de vremurile în care săptămânal reușeam să redactez interviuri. Acum parcă încerc să scriu și alte articole despre diverse subiecte. Dar, mereu mă voi bucura când voi publica interviuri, pentru că-mi aduc aminte de perioade frumoase, când umblam pe la hoteluri sau prin backstage-uri să mă întâlnesc cu artiștii. Azi. după cum v-am spus, vă prezint un interviu cu Sonny Flame. De curând au fost zilele orașului în care locuiesc și am văzut că o să concerteze pe lângă alți artiști, și Sonny Flame. Așa că l-am contactat și…